Arhiva

Archive for the ‘Psihanaliza: definiţii’ Category

Despre cauzele viselor

21 septembrie 2016 Un comentariu

Editorialul de luna asta se ocupă de opinia impărtăşită de mulţi cum că sexualitatea nu mai joacă un rol important în formarea viselor. Ni s-a părut interesant să abordăm acest subiect deoarece omul modern îşi imaginează că l-a depăşit pe predecesorul său, să-i zicem tradiţional, şi pe planul vieţii psihofizice nu numai lîn domenii ca tehnologie, comunicaţii, cultura divertismentului etc. Lucrul nu este deloc adevărat şi am demonstrat de ce, deşi nu am adus toate argumentele ca de pildă: dispariţia interesului pentru femeie la bărbaţi, desensibilizarea la stimuli erotici – evident, ca efecte ale obisnuirii cu stimulii sau perenitatea complexului Oedip. Ne place să credem că ne-am emancipat şi în sectorul sexualităţii deşi nu este deloc aşa.

Editorialul se poate citi la pagina: http://www.psihanaliza.org/editorial.html

Reclame

Despre dispariţia interiorităţii – editorialul pe august

25 august 2016 3 comentarii

Excelent editorialul de săptămîna asta. Nu aş fi putut defini mai bine această maladie modernă a individului total extravertit. Ce mi se pare însă curios este cum se defineşte acest tip psihologic. Iată o definiţie luată de pe un dicţionar online: Caracterizat prin proiectarea tendințelor psihice interioare asupra lumii din afară; deschis. Sau:  (cel) care își îndreaptă atenția spre lumea din afară; sociabil, deschis; extrovert.  Ambele definiţii sînt debile. Prima pare chiar confuză: ce înseamnă „tendinţe psihice interioare”? Există, adică, şi tendinţe psihice exterioare? Şi dacă e vorba de trăiri, stări, afecte, oare nu toţi oamenii le proiectează (dacă nu le refulează)? A doua pare mai coerentă: unul care îşi îndreaptă atenţia spre afară…

Introvertitul este centrat pe emoţiile şi stările sale mai mult decît extravertitul. Cred că aşa trebuie văzute lucrurile. Nu ni se va părea ciudat dacă introvertitul este înclinat să-şi analizeze visele, căci visează (ca şi extravertitul) dar îşi aminteşte visele pentru că este atent la lumea interioară. Extravertitul vorbeşte mult despre fapte, realitate şi pune în lumină conduita altora (adeseori hipercritic). Introvertitul îşi asumă faptele şi tinde să se analizeze ca subiect al lor şi actant (adeseori autocritic). Introvertitul este totodată atras de meditaţie, reflecţie, se interesează de autoanaliză, introspecţie. Este sf. Augustin în Confesiunile lui.

O vizită la Muzeul Freud din Viena

2 iulie 2016 Un comentariu

Bergasse este o stradă celebra în Viena chiar şi astăzi. Casa părintelui psihanalizei este şi astăzi la fel de renumită şi căutată, poate chiar mai celebră, cunoscută fiind de turiştii din lumea întreagă. La fel de emoţionaţi îi caută vizitatorii binecunoscuta adresă, coborînd pe stradă după ce au fost curioşi să petreacă puţin timp şi prin parcul care îi poartă numele. Dacă în parcul Sigmund Freud nu găsim nimic care să amintească de Freud, în afară de nume, rămînîndu-ne doar să ne imaginăm o plimbare a lui Freud prin acest parc înainte de a se întoarce acasă la lucrul cu pacienţii, strada anunţă numele Freud de departe. În plus, nu putem să nu observăm nici Café Freud, unde, deşi poate Freud nu obişnuia să meargă, spunîndu-se că el ar fi fost client obişnuit în Café Landtmann, ne duce cu gîndul la epoca descoperirilor importante psihanalitice. La dezbaterile pe aceste teme care puteau avea loc şi prin cafenelele epocii.

În drum spre Freud, Viena îşi păstrează asocierile cu psihanaliza. Pe aceeaşi stradă se află un cabinet de psihoterapie. Pe alte străzi la fel, nu poţi să nu observi plăcuţele aurite şi uşile ca de epocă ale cabinetelor de psihoterapie psihanalitică. Nu ai cum să uiţi că te afli în oraşul în care a fost dezvoltată psihanaliza.

Te întîmpină o cronologie a apariţiei operelor lui Freud şi altor evenimente din epocă urcînd scara. Apeşi pe sonerie ca şi cînd ţi-ai fi anunţat vizita înainte, primeşti un gadget care se foloseşte ca un telefon mobil, de pe care poţi asculta explicaţii înregistrate legate de fiecare cameră în care te afli. Sau le poţi asculta stînd că în vizită într-una din camere şi privind la ce se află în jur. Ceilalţi vizitatori privesc în jur plini de interes, respect şi ascultă ghidul audio. “It is great,” auzi în jur vorbind un grup.

Canapeaua a rămas în Londra, însă putem vedea un mic model într-una din săli, unde, pe lîngă mobilele şi obiectele lui Freud, se află poze din viaţa sa şi cu reprezentanţii de seamă ai psihanalizei. La fel, este expus cufărul folosit de Freud în călătoria spre Londra. Cufărul a fost donat muzeului din Viena de către Anna Freud în anii 1970.

Vedem expuse pagini din lucrările principale din istoria psihanalizei, ale lui Freud însuşi şi ale altor autori şi colaboratori. Interpretarea viselor, Viitorul unei iluzii, Dostoievski şi paricidul, se află expuse aici, alături de scrisori de mînă aparţinînd lui Freud. Toate momentele din cercetările psihanalitice sunt prezente, dar şi momente din istoria personală, a familiei lui Freud.

Bineînţeles că nu se poate să nu ne atragă atenţia sala de aşteptare a lui Freud, cu biblioteca sa conţinînd cărţi valoroase din cultura lumii, o colecţie de antichităţi, o canapea, dar nu cea pentru şedinţe de analiză, cîteva scaune de epocă şi un birou. Mai înainte, la intrare, am putut vedea două pălării, un baston şi un parfum, semn că Freud ar putea fi acasă, ocupat cu pacienţii săi.

Două camere sunt dedicate Annei Freud şi altor psihanaliste şi foste paciente care au avut un rol în psihanaliză, printre care Lou Salome, Marie Bonaparte, Helene Deutsch, Emma Eckstein. Sabina Spielrein. Tot aici găsim informaţii despre complexul Oedip, despre care ni se spune că se află la baza psihanalizei, şi alte concepte precum isterie, dar şi informaţii despre trecerea de la pacient al lui Freud la psihanalist.

Viena poate însemna lucruri multe şi diferite pentru fiecare turist, care are deja o imagine despre ce ar dori să viziteze. Putem vedea diverse simboluri în magazinele de suveniruri, printre care în unul din ele care nu are legătură cu Muzeul Freud- şi portofele Freud, caiete cu poza lui, dar şi cărţi serioase, biografia scrisă de Peter Gay, precum şi operele scrise de Freud. Printre trăsurile de epocă apreciate de turişti nu se poate să nu ne vină în minte secvenţe din filmele despre Freud şi descoperirile sale. Totul parcă ajută la reconstituirea atmosferei epocii în oraşul în care Freud şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii.

Muzeul Freud continuă să fie un loc în care se organizează dezbateri pe teme psihanalitice. În ziua în care l-am vizitat era un anunţ cu o prelegere pe tema Primului Război Mondial şi al nevrozelor de război şi traumelor Holocaustului.


Articol de Ana Drobot

Influenţa profundă a psihanalizei

Psihanaliza a avut un rol extrem de important în viaţa fostului arhiepiscop din El Salvador, Oscar Romero (1917-1980), schimbîndu-i caracterul. Înainte de a avea contact cu psihanaliza, Romero îi sprijinea pe cei bogaţi şi puternici, şi era un cleric autoritar şi rigid. După, îi sprijinea pe cei săraci şi slabi, şi condamna violenţa şi nedreptatea din El Salvador; de aceea a fost asasinat. A fost beatificat de Biserica Romano Catolică, beatificarea fiind ultima treaptă înainte de canonizarea ca sfînt.

Romero a ajuns la psihanaliză în urma stărilor de anxietate şi depresie. A uimit prin abilitatea de a se adapta la noile situaţii pe care le înfrunta ca arhiepiscop. Se pare că dorinţa de a-şi înţelege inflexibilitatea şi scrupulozitatea l-a ajutat să ajungă la o asemenea flexibilitate prin rugăciune, introspecţie şi analiză. Astfel a ajuns să fie mai apropiat de oamenii de rind, de colegii săi preoţi şi să asculte cu atenţie şi răbdare o dezbatere de opt ore.

Prezentare de Ana Drobot.

Citeşte textul original la adresa: http://www.nypsi.org/#News/The_Powerful_Influence_of_Psychoanalysis

A doua venire a lui Freud?

30 decembrie 2014 Lasă un comentariu

The second Coming of Sigmund Freud este titlul unui articol din Discover Magazine. Are subtitlul sugestiv: Just as the old psychoanalyst seemed destined for history’s trash heap, neuroscientists are resurrecting his most defining insights.

http://discovermagazine.com/2014/april/14-the-second-coming-of-sigmund-freud

Iata un subiect incitant daca ne amintim ca Freud nu e iubit deloc in America.

Sper sa avem cit de repede un rezumat al articolului in limba romana. Pina atunci, cei care stiti engleza, cititi-l la adresa de mai sus.

Pleşu şi visele

12 noiembrie 2014 Lasă un comentariu

În ultima vreme nu prea ne-am mai ocupat de psihanaliză. Ca şi la TV, politica face banii şi ratingul. Restul e fum.

Nu, noi nu ne-am ocupat de psihanaliză pentru că ea nu există deloc în peisajul cultural bucureştean. Apoi comentariile noastre politice au multe din psihanaliză, chiar dacă diluate. Dar iată că ni se oferă prilejul să revenim la psihanaliză după un citat al lui Andrei Pleşu care ne intrigă:

Nu stiu din ce era facut psihismul acestor oameni, ca aveau o asemenea turmentare nocturna. Nu e chiar la indemana. Imi vine sa spun ca si le si induceau. Daca pret de cateva decenii nu te ocupi decat de mitologie, de simbolistica, de arhetipuri, de analiza si de viziuni… le si visezi! Visezi lucruri de care te ocupi!”. Este vorba de o părere expusă la o dezbatere despre Cartea roşie a lui Jung.

Nu cred că e mult se spus aici. Pleşu confundă marfa cu ambalajul sau, ca să fiu mai precis, conţinutul manifest cu cel latent. Să explic: dacă cineva visează vrăbii nu înseamnă că e pasionat de zburătoare, eventual un specialist în domeniu. Adică subiectul viselor noastre (conţinutul latent) nu este dictat de preocupările zile. Numai conţinutul manifest, ambalajul visului, este format din preocupările recente. Această precizare este aproape inutilă dacă ne gîndim că teoria viselor este bine cunoscută şi asimilată cultural (se învaţă la licee, pe la ei, prin occident).

Pleşu habar nu are despre relaţia vis latent – vis manifest, şi cum este el obişnuit să-şi dea cu presupul despre practic orice – e o manie la români!!! – se face de ocară lansînd ipoteze despre vise. Cu atît mai mult cu cît încearcă să ne convingă că „turmentarea nocturnă” ţine de o anumită constituţie a psihicului!!! Că nu e la îndemînă. Că visele cu subiect mitologic, de exemplu, sînt autoinduse!!!!

Admit că Pleşu nu este neapărat adeptul teoriilor psihanalitice – Freud sau Jung. Că are propria sa teorie şi că o susţine pe aceasta. Din nefericire nu ne-a vorbit despre ea ci s-a exprimat public cu ocazia recenzării unei cărţi publicate de Carl Jung, ca şi cum ar şti ceva despre acest subiect. Totuşi, contextul ne face să credem că ea, teoria lui Pleşu, este pur şi simplu un punct de vedere profan, că, în fond, ea nu există.

Am mai scris despre erorile de apreciere la adresa lui Jung ale lui Pleşu. Nu am publicat din oarecare jenă pentru stîngăciile e neiertat ale unui intelectual de calibrul lui Pleşu. Totuşi poate că vom reveni cu alte date care să ne lămurească cum şi unde greşeşte el.

 

Ca atare a influenţat psihologia

15 ianuarie 2014 Lasă un comentariu

Al doilea punct de la schema trasată în articolul Cîteva prejudecăţi legate de psihanaliză http://psihanaliza.info/2012/12/16/citeva-din-prejudecatile-legate-de-psihanaliza cu regret că a durat aşa mult pînă la continuarea discuţiei.

… Ca atare a influenţat psihologia

Psihologia şi psihanaliza sunt două lucruri total distincte. Chiar dacă ambii termeni încep cu particula “psi”, ei nu sunt identici şi nici măcar înrudiţi. Chiar dacă şi psihologia, şi psihanaliza studiază sau se referă la psihic (psyche) nu sunt deloc aceleaşi abordări.

Abordarea psihanalitică este dinamică. Ea presupune un conflict în aparatul psihic văzut într-o complexitate străină psihologiei. Acest „aparat” a fost descris de Freud înainte ca psihologia propriu-zis să fi avut habar de aşa ceva.

După cum observa pe bună dreptate un bun cunoscător, diferenţele dintre psihologie şi psihanaliză sunt ireconciliabile. Este interesantă următoarea comparaţie: în vreme ce prima dintre aceste ştiinţe ale psihicului se căzneşte să ne descrie percepţia vizuală, cealaltă ne explică de ce unele persoane nu sesizează o anumită culoare, legînd această eroare de anumite date ale vieţii inconştiente.

Dar ca să înţelegem de ce nu punem semnul egal între acestea două să ne întrebăm ce ar fi fost psihologia azi fără descoperirea freudiană a inconştientului? Cum ar fi evoluat ea? Spre ce? Oare nu ar fi bătut pasul pe loc?

Desigur că nu negăm faptul că psihologia a preluat unele idei şi concepte din psihanaliză. Dar ele se situează doar la nivel conceptual. Psihologul nu poate opera cu acestea în planul clinic pentru că nu crede în validitatea lor (de altfel, le-a simplificat în prealabil, ca să-i devină accesibile sau pur şi simplu să se acomodeze cu poziţia sa etică) şi nici nu ştie practic cum să o facă (psihologul nu se formează ca psihanalist, trecînd prin propria auto-analiză).

E simplu să spui că psihanaliza a influenţat psihologia creînd astfel iluzia că ea rămîne doar o parte secundară, ulterior asumată, a psihologiei. Nimic mai fals!

%d blogeri au apreciat asta: