Aflăm mereu de situaţii în care semenii noştri se manifestă public la modul cel mai dezinhibat posibil adică refuzînd să poarte mască şi să păstreze distanţare, aspecte impuse de guvern ca mijloc de evitare a infectării virale.
Ne place să criticăm această purtare, în ochii noştri inexplicabilă, şi adeseori o punem pe seama inconştienţei, a refuzului de conformare cu legea, a respingerii ideii de pandemie.
În fapt, nu observăm aspectul cel mai frapant care explică aceste manifestări zgomotoase şi de multe ori explozive în care nu lipsesc băutura şi muzica.
E vorba de un proces prin care frica de infectare se descarcă sub forma extazului bahic. Practica acestui catarsis aminteşte de serbările similare din antichitatea greacă cînd, la fel, oameni dominaţi de frica iraţională indusă de existenţa precară de zi cu zi se destrăbălau practicînd beţia, dansul extatic şi excesul sexual.
Practicile astea sunt bine cunoscute dar pînă acum nimeni nu s-a gîndit să le asemene cu ceea ce se întîmplă azi pe fondul pandemiei.
În realitate, persoanele care încalcă ordinea dictată de situaţia actuală nu sunt simpli oameni care nu cred în pandemie ci, dimpotrivă, persoane afectate de panică şi incapabile să gestioneze panica pe căi normale cad victime elaborării inconştiente a emoţiei paroxistice.
Mai clar, sunt oameni care dintr-un motiv sau altul nu pot rezolva panica decît pe căi arhaice care odinioară erau admise de facto ca formule de optimizare şi gestionare a stresului social.
E important să înţelegem aceste evenimente aparent negative şi să nu le stigmatizăm ci mai degrabă să încercăm să le integrăm psihologic, adică să le analizăm serios şi să le explicăm public.
În caz contrar, vom avea continuu evenimente de acest gen, care conduc în final la extinderea pandemiei şi la sacrificarea spaţiului public normal, sănătos, în ciuda măsurilor preventive pe care le adoptăm cei mai mulţi dintre noi.
Dacă în paralel cu aplicarea legii cu asprime asupra acestor ieşiri iraţionale am începe o campanie de lămurire publică a sensului psihologic al refuzului conformării, am cîştiga fără îndoială vindecînd şi integrînd, mai degrabă decît izolînd şi pedepsind.
Din nefericire, societatea noastră nu este pregătită să accepte viziunea psihanalitică ce identifică motivele inconştiente ale purtării abuzive, şi descrie cum se pot soluţiona aberaţiile la nivelul individului. E mult mai simplu să acuzi şi să condamni. Este, totodată, o abordare primitivă care aminteşte de utopia puritanismului în societăţile medievale dominate de superstiţie.
Ilustraţia: https://heksis.dezintegracja.pl/en/the-dionysian-motifs-of-karol-szymanowskis-opera-king-roger/
***
Psihanaliza noastră de zi cu zi 