La ce (mai) e buna psihanaliza?

Odinioară, aflîndu-mă într-un spital de urgenţă din Bucureşti, am avut un scurt dialog cu asistenta şefă de la una din clinici. “Cu ce te ocupi”, m-a întrebat ea. I-am spus că mă ocup de psihanaliză. A pronunţat greşit cuvîntul “psihanaliză” şi s-a corectat cu un aer ofuscat. „Şi ce face, mă rog, psihanaliza?” I-am explicat că lucrează cu psihicul. A strîmbat din nas şi şi-a văzut mai departe de treabă. Era convinsă că bat cîmpii!

O să zici: „Păi ce, cînd vine omul la urgenţă mai are timp de psihic?” Eu zic că da. După administrarea primelor îngrijiri medicul ar trebui să discute cu pacientul, aşa cum îi cere deontologia, despre situaţia sa generală, inclusiv cea psihică. Bolile noastre nu apar aiurea, ca defectele la automobile; ele sînt legate şi condiţionate de starea noastră sufletească. Se spune, de pildă, că maladii ca şi cancerul se fixează pe o stare de suflet deprimată, pe singurătate şi izolare psihică. Lucrurile astea se pot aborda psihanalitic.

Sînt multe boli din topul maladiilor incurabile – care implică hipertensiune, glicemie mărită şi dificultăţi cardiace – care se tratează activ cu psihanaliza, la ei. Cînd zic “ei”, mă refer desigur la occident…

Numai românii cred că bolile cedează numai sub bisturiu sau cu apă sfinţită. Adică, spus pe şleau, cu remedii din afară, mecanice sau chimice care nu necesită nicio participare activă de la pacient. El stă cuminte în patul său din salon şi medicul face totul.

Rezistenţa la psihanaliză, ignorarea ei, ironia la adresa ei sînt simptomele unor minţi insuficient cultivate. Nu voi căuta aici cauzele. Important e că minţile necultivate domină conştiinţa românească în toate domeniile şi nu puteau lipsi în sănătate. Ignoranţa este la mare preţ fiindcă nu obligă la efort intelectual şi mai ales nu te sustrage din zona ta de siguranţă.

E limpede că psihanaliza a apărut în contextul unei viziuni generale asupra maladiei exclusiv biologice. Şi dacă a apărut, este pentru că această viziune, care nu a dispărut total nici azi (dovadă sîntem noi, românii), nu este suficientă. Rămîne la latitudinea noastră să judecăm dacă biologia e totul sau trebuie să adăugăm şi spiritul.

Pînă vom rezolva această dilemă, să ne gîndim că multe sfere din viaţa noastră activă implică o participare emoţională. Şi că emoţiile sînt şi ele din aria studiului psihanalitic. Se mai pot adăuga şi alte componente ale vieţii noastre: inhibiţiile, tristeţea, însingurarea şi mai ales frica, teama oarbă şi panica. Acestea din urmă sînt la modă, ca să zic aşa, şi nu cedează cu una cu două pentru că noi am ales să ne obişnuim cu ele, că “aşa e viaţa”.

Dar lenea, ignoranţa, conformismul nu ne fac viaţa mai uşoară. Dimpotrivă.

Reclame

Propune un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.