Noul editorial care apare zilele astea poartă titlul: Despre două tipuri de stres şi psihanaliza. L-am „scris” pe stradă gîndindu-mă la senzaţiile unele bizare care ne cuprind chiar şi în concediu, cînd ar trebui să fim relaxaţi, detaşaţi, dar nu sîntem. Merită extinsă mai ales partea finală de introducere în abordarea psihanalitică. Ar fi bine venite cîteva exemple – măcar unul. Nu ştiu dacă există însă public pentru asta (online). Citind ce se caută online nu poţi să nu te gîndeşti la sfînta simplitate care reduce totul, mereu, la distracţie ieftină (citeşte informaţie ieftină). O să revin…
Psihanaliza noastră de zi cu zi 
Cred ca exista conflcte interioare si in cazul activitatii si inactivitatii (aparente), conflicte care duc la stres. Daca e cineva inactiv e doar aparent, conflictele interioare exista mereu…
Conflictele interioare pot determina stressul in masura in care nu pot fi solutionate satisfacator intr-o perioada de timp optima. Adica un conflict care treneaza si impiedica astfel mobilitatae eului poate duce la stress.